La Salonul Auto Paris 2012, care îşi va închide porţile peste patru zile, Mazda a dezvăluit varianta break a noului model Mazda6, după ce în luna august japonezii au prezentat în premieră mondială la Salonul Auto de la Moscova varianta sedan.
Noul concurent în segmentul D de pe piaţa europeană arată aproape identic cu conceptul Takeri, prezentat de Mazda la Salonul Auto de la Tokyo din 2011, şi are parte de un şasiu mai uşor şi mai rigid decât cel al generaţiei precedente. Conform japonezilor, suspensia a fost pusă la punct în aşa fel încât să ofere „agilitate, stabilitate la viteze înalte şi confort”.
Noua Mazda6 va fi disponibilă cu o selecţie de trei motoare care folosesc tehnologia Skyactiv, două pe benzină şi unul diesel.
Gama de propulsoare pe benzină Skyactiv-G include un motor de 2,0 litri care e disponibil în două variante de putere, cu 145 CP şi 165 CP, şi un motor de 2,5 litri care dezvoltă 192 de cai putere. Propulsorul diesel Skyactiv-D are o capacitate cilindrică de 2,2 litri şi e, la rândul său, disponibil în două variante de putere – 150 CP şi 175 CP.
Diferenţa de volum a portbagajelor celor două variante de caroserie este destul de mică. Cu scaunele din spate în poziţie normală, portbagajul sedanului are o capacitate de 489 de litri, iar cel al break-ului are un volum de 522 de litri.
În Europa, vânzările noii Mazda6 vor începe până la sfârşitul acestui an.